Regimuri matrimoniale

Regimuri matrimoniale

REGIMURI MATRIMONIALE
Codul civil român prevede existența a trei variante referitoare la administrarea bunurilor soților obținute în timpul căsătoriei. Astfel, cei doi pot opta pentru unul dintre următoarele regimuri matrimoniale: comunitatea legală, comunitatea convențională și separația de bunuri.
1. Regimul comunității legale
Bunurile dobîndite în timpul acestui regim de oricare dintre soți sunt considerate bunuri comune în devălmășie ( aparțin nefracționat titularilor codevălmaşi) ale soților, cu excepția anumitor bunuri care ramân bunuri proprii, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei:
• Obținute prin moștenire legală sau donație;
• De uz personal;
• Folosite în exercitarea profesiei;
• Dobândite cu titlu de premiu/recompensă; manuscrise științifice/literare, proiecte artistice/de invenții etc.;
• Fructele bunurilor proprii ș.a.. Bunurile proprii pot fi administrate și folosite după bunul plac al proprietarului, în limitele legii.
Veniturile din muncă și pensiile sunt bunuri comune sau, după anumite interpretări doctrinare, bunuri comune cu afectațiune specială (în interesul familiei).
Bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei se consideră comune, dacă părțile nu convin altfel și în lipsa unui inventar întocmit de către notarul public sau sub semnătură privată.
Fiecare soț poate folosi bunul comun fără acordul celuilalt și poate întocmi acte cu privire la bun. Actele de înstrăinare sau de grevare privitoare la bunurile comune se fac doar cu acordul ambilor soți.
Fiecare soț poate dispune prin testament de partea ce i s-ar cuveni din comunitatea de bunuri după încetarea căsătoriei.
Soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile contractate împreună sau care privesc bunurile comune/cheltuielile căsătoriei. Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unui soț; totuși, aceștia pot cere partajul dacă datoria nu este acoperită cu bunurile proprii ale soțului îndatorat.
Regimul matrimonial se poate lichida în instanță sau printr-un act juridic notarial . În cazul desfacerii căsătoriei, soții rămân coproprietari asupra bunurilor comune până la partaj. Cotele-părți ce revin fiecărui soț sunt egale în cazul în care nu se face dovada contribuției inegale a soților la dobândirea bunurilor.
În timpul regimului comunității legale, soții pot să-și împartă bunurile comune printr-un act juridic notarial sau în instanță, fără a se modifica regimul matrimonial.
2. Regimul separației de bunuri
Prin acest regim se realizează o separare a intereselor soților, în ceea ce privește bunurile pe care le vor dobândi în timpul căsătoriei.
În convenția matrimonială se pot introduce clauze privind lichidarea acestui regim când unul dintre soți acumulează o masă de bunuri mai mare decât a celuilalt.
Bunurile dobândite împreună de soți devin proprietate comună pe cote-părți (soții sunt copropietari în cote indivize-ex. ½, ¼ etc.).
Niciunul dintre soți nu răspunde pentru obligațiile celuilalt soț, cu excepția celor legate de creșterea și educarea copiilor sau de cheltuielile obișnuite ale căsătoriei.
Fiecare soț poate dispune liber de bunurile sale.
La încetarea regimului, fiecare soț are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt până la achitarea datoriilor pe care le au unul față de altul.
3. Regimul comunității convenționale
Acest regim constituie, conform legii, o derogare de la dispozițiile regimului matrimonial al comunității legale, deci este construit pe structura regimului comunității legale.
Se constată existența masei bunurilor comune si a maselor de bunuri proprii.
Masa bunurilor comune poate fi lărgită cu includerea, în tot sau în parte, a bunurilor și datoriilor proprii ale soților, cu excepția bunurilor de uz personal și a celor destinate exercitării profesiei. Soții convin asupra bunurilor, dar și asupra datoriilor. Astfel, datoriile comune și proprii, pot fi extinse sau restrânse după voința soților, stabilindu-se care datorii vor ramâne în noua comunitate.
Cu privire la lichidarea regimului comunității convenționale, soții pot să dispună prin convenția matrimonială modalități diferite de lichidare a comunității.
În cadrul regimului comunității convenționale, soții pot sa prevadă obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea unor acte de administrare, pentru care, în mod curent nu ar fi nevoie de acordul ambilor soți; în această situație, dacă unul dintre soți se află în momentul încheierii actului în imposibilitatea de a-și exprima voința sau se opune în mod abuziv, celălalt soț poate încheia singur actul, doat cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă.

Totodată, în cadrul comunității convenționale poate fi introdusă clauza de preciput, prin care soțul supraviețuitor poate prelua fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate.

După un an de la încheierea căsătoriei, soții pot înlocui/modifica regimul matrimonial ori de câte ori doresc.

Pe lângă regimul ales de soți, în cadrul fiecărei căsătorii se aplică regimul primar, care este obligatoriu și ale cărui prevederi nu pot fi modificate de soți.
Regimul primar cuprinde o serie de norme care se aplică tuturor soților, indiferent de regimul matrimonial ales. Astfel, câteva dintre prevederi sunt următoarele:
 Locuința familiei este locuința comună a soților sau cea a soțului la care se află copiii;
 Dacă locuința este deținută pe baza unui contract de închiriere care este accesoriu contractului de muncă, soțul titular al contractului își poate da demisia fără acordul scris al celuilalt soț, chiar dacă acest lucru duce la pierderea locuinței;
 Cei doi soți au obligația de a contribui împreună la cheltuielile gospodăriei, în raport cu mijloacele fiecăruia;
 Soții pot încheia între ei acte de vânzare-cumpărare cu privire la bunurile lor, acte de donație, schimb, împrumut ș.a.;
 Fiecare dintre soți poate exercita orice profesie fără a avea nevoie de acordul celuilalt;
 Soții sunt datori să se informeze reciproc asupra veniturilor, bunurilor și datoriile lor;
 Un soț poate să dea mandat celuilat soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Stabilirea regimului matrimonial se face de comun acord, prin încheierea unei convenții matrimoniale la notar. Convenția se poate face înaintea încheieriicăsătoriei sau în timpul acesteia, dacă soții decid să modifice regimul matrimonial inițial. Dacă soții nu au ales un regim matrimonial se consideră că sunt căsătoriți sub regimul comunității legale. Pentru căsătoriile încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil este obligatorie alegerea unui regim matrimonial.
Convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul ambelor părți, exprimat fie personal, fie prin mandatar. Convenția încheiată înaintea încheierii căsătoriei produce efecte de la data încheierii căsătoriei, iar cea încheiată în timpul căsătoriei este valabilă de la data precizată de părți în act (dacă este cazul) sau de la data incheierii convenției.
Minorii care au vârsta de 16 ani pot încheia sau modifica o convenție matrimonială numai cu acordul ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă.
După încheierea convenției, părțile și notarul public trebuie să îndeplinească formalitățile de publicitate prevăzute de lege. Astfel, viitorii soți vor depune un exemplar al convenției la oficiul de stare civilă la care se va oficia căsătoria. Un alt exemplar se trimite de către notar la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, dar și la alte registre naționale. În lipsa îndeplinirii acestor formalități, terții vor considera că soții sunt căsătoriți sub regimul comunității legale.
Clauza de preciput este acordul de voință al soților cuprins în convenția matrimonială care conferă soțului supraviețuitor dreptul de a prelua, fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deținute în devălmășie sau copropietate.
Soții nu pot modifica regulile specifice acestor regimuri matrimoniale și nu pot construi un alt regim prin combinarea regulilor celor trei regimuri. Convenția matrimonială nu poate să prevadă clauze care să afecteze exercitarea unor drepturi ca: autoritatea părintească, contribuția la cheltuielile căsătoriei, egalitatea dintre soți etc..

picture

Contractul de întreținere

CONTRACTUL DE ÎNTREȚINERE
Contractul de întreținere inglobeaza obligația pe care și-o asumă o parte, de a asigura îngrijire și întreținere părții care i-a transferat un bun, sau unei terțe persoane ( beneficiar al obligației de întreținere). În cazul nespecificării în contract a duratei întreținerii, aceasta va căpăta un caracter viager. Aceasta înseamnă că beneficiarul întreținerii, numit creditor, va primi îngrijire pe toată durata vieții.
Întreținerea constă în asigurarea îmbrăcăminții, a hranei, a igienei, a medicamentelor, locuinței corespunzătoare etc., cât și înmormântarea creditorului, dacă acesta decedează în cursul duratei contractului sau dacă întreținerea este viageră. În cazul dispariției, distrugerii ori deteriorării pe parcursul executării contractului a bunului care a constituit capitalul, creditorul nu este răspunzător pentru acest fapt, iar întreținerea nu încetează. Debitorul (întreținătorul) este obligat să-i asigure creditorului (întreținutului) toate cele necesare, ținându-se seama de valoarea bunului primit, dar și de condiția socială anterioară a creditorului. Creditorul poate să constituie o ipotecă legală asupra bunului dat în schimbul întreținerii. De asemenea, creditorul obligaţiei de întreţinere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debitorul obligaţiei respective nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale ori o diminuează.
Întreținerea constituie un drept de creanță care nu poate fi nici înstrăinat de către întreținut și nici urmărit de creditorii acestuia.
Contratul de întreținere se încheie în formă autentică, în fața notarului public, altfel fiind considerat nul. Contractele de întreținere se constituie cu titlu oneros, existând totuși o excepție. Se poate încheia un contract de întreținere cu titlu gratuit dacă debitorul (cel care asigură întreținerea) acceptă prestarea acestor servicii fără a primi vreun bun în schimb. Obligația de întreținere este indivizibilă atât pentru creditor, cât și pentru debitor.
În privința exercitării obligației de întreținere pe alte căi, art. 2261 alin. 1 din Codul civil acceptă înlocuirea întreținerii cu o sumă de bani (rentă viageră): “dacă prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din motive obiective sau dacă debitorul întreţinerii decedează şi nu intervine o înţelegere între părţi, instanţa judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părţi, fie şi numai temporar, întreţinerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare”. Totodată, atunci când prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din culpa uneia dintre părţi, instanţa va majora sau, după caz, diminua cuantumul sumei de bani care înlocuieşte prestaţia de întreţinere. În cazul înlocuirii întreținerii cu o sumă de bani, se vor aplica dispozițiile care corespund contractului de rentă viageră.
Încetarea contractului de întreținere
Contractul va înceta la data stabilită, în cazul în care durata întreținerii a fost menționată, sau mai repede în cazul morții creditorului.
Ambele părți pot cere rezoluțiunea contractului dacă executarea acestuia este imposibilă din motive care țin de comportamentul celeilalte părți. De asemenea, rezoluțiunea se poate realiza dacă debitorul, fără a avea o justificare, nu își execută obligația de întreținere. În ambele situații, încetarea contractului se face pe cale judecătorească, în instanță, iar debitorul în culpă nu are dreptul de a obține restituirea prestațiilor deja efectuate. Rezoluțiunea contractului de întreținere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la art. 2.261 alin (1).
Decesul debitorului nu duce la stingerea obligației, ci aceasta se transmite către moștenitori sau către altă persoană stabilită prin contract.

Andrașoni Teodora

testament img

   TESTAMENTUL  

                                      

Conform art. 1034 C. Civ., “testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață”.

Testamentele sunt acte juridice de ultimă voință care cuprind, pe lângă legate ( dispoziții cu privire la bunuri), și alte manifestări de voință ale testatorului sau numai asemenea manifestări de voință ( felul în care vor fi organizate funeraliile). Actualul Cod civil prezintă testamentul ca un act juridic complex, care poate conține atât dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral, desemnarea legatarului cât și/doar dispoziții referitoare la partaj, revocarea unui testament anterior, dezmoștenire, numire de executori testamentari, recunoașterea unor copii etc..

Testamentul este un act juridic din categoria liberalităților, translativ de proprietate, unilateral (cuprinzând expres voința testatorului), personal (nu poate fi făcut prin reprezentant),  individual (exprimă voința unei singure persoane), solemn. Testamentul este un act juridic mortis causa, căci efectele sale se produc numai după decesul testatorului. Spre deosebire de donație, testamentul este revocabil,   astfel încât testatorul poate reveni asupra dispozițiilor sale prin revocarea testamentului inițial. De asemenea, testamentul are un caracter excepțional, existând posibilitatea ca acesta să conțină mai multe acte juridice.

Referitor la execuția testamentară, aceasta revine de obicei moștenitorilor legali ( cei care vin în virtutea legii la moștenire) sau legatarului universal ( celui care i-au fost lăsate toate bunurile mobile și imobile prin testament), însă nu este exclusă o terță persoană, care, deși nu moștenește nimic, să fie numită expres pentru a se ocupa de împărțirea bunurilor conform voinței defunctului. Executor testamentar poate fi orice persoană cu deplină capacitate de exercițiu, care beneficiază de prezumția bunei-credințe.

Persoana care pretinde vreun drept în baza unui testament trebuie să facă dovada existenței acestuia. Dovada se face printr-un înscris care îndeplinește condițiile testamentului autentic, olograf, privilegiat sau al sumelor și valorilor depozitate. În cazul dipariției sau distrugerii testamentului într-o împrejurare fortuită sau de forță majoră, dovada se face prin orice mijloc de probă.

Testamentul poate lua mai multe forme:

  1. Testamente ordinare, reprezentate de testamentul olograf și de cel autentic
  2. Testamente privilegiate
  3. Testamentul sumelor și valorilor depozitate.

 

TESTAMENTUL OLOGRAF

Acest tip de testament este creat și redactat în totalitate de testator. El trebuie scris, datat și semnat de mâna testatorului, altfel fiind considerat nul. Spre deosebire de testamentul autentic, cel olograf poate fi făcut de orice persoană care știe să scrie, oriunde și oricând, fără a fi nevoie de vreun martor și fără a necesita o cheltuială materială. El asigură secretul dispozițiilor sale și poate fi revocat ușor prin distrugere voluntară. Totuși, acesta poate fi distrus ușor de alte persoane, poate fi falsificat, testatorul poate fi forțat să redacteze testamentul, poate ridica probleme de interpretare și este cel mai ușor de contestat.

Testamentul olograf nu trebuie să aibă o structură anume sau formulări speciale, ci poate fi întocmit întocmai după bunul plac al testatorului. Înainte de a fi executat, testamenul  olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. După deschiderea procedurii succesorale notariale, dacă cei cărora le este opus testamentul contestă semnătura sau conținutul testamentului, notarul public va recurge la efectuarea expertizei grafoscopice. Această expertiză se realizează fie în institute și laboratoare de expertize criminalistice, fie de către experți criminaliști autorizați.

TESTEMENTUL AUTENTIC

Testamentul autentic este cel autentificat de un notar public sau de altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii. El poate fi întocmit de către acestă autoritate publică sau primit și autentificat de aceasta. Testatorul poate fi însoțit de martori care asistă la autentificarea actului, prezența acestora nefiind totuși obligatorie. Avantajele testamentului autentic sunt:

  • Poate fi făcut de orice persoană, chiar dacă acesta nu poate citi și semna;
  • Autenticitatea actului poate fi contestată mai greu;
  • Voința testatorului poate fi viciată mai greu;
  • Testamentul nu poate fi distrus, originalul existând în arhiva notarului;

Acest tip de testament presupune cheltuieli materiale, dar la ora actuală este cel mai des utilizat tip de testament în România.

Procedura autentificării actului cuprinde dictarea/înmânarea dispozițiilor către notarul public, acesta fiind apoi redactat și dat testatorului pentru a fi citit.Ulterior citirii, testatorul trebuie să confirme că actul reprezintă ultima sa voință și să îl semneze.

În cazul în care testatorul nu poate citi, se aplică următorele soluții pentru autentificarea testamentului:

  1. Dictarea conținutului către notar, în prezența a doi martori ;
  2. Menționarea în încheierea de autentificare a imposibilității semnării actului de către testator, din diverse motive ;
  3. Citirea actului testatorului de către notar ;
  4. Posibilitatea persoanei de a fi asistată de către doi martori, în prezența notarului public;

După autentificare, notarul public are obligația de a înregistra testamentul în Registrul național notarial de Evidență a Liberalităților.  Informațiile cu privire la existența unui testament se pot da numai după decesul testatorului.

Un testament universal (pentru toate bunurile), lăsat unei persoane diminuează cota moștenitorilor rezervatari (părinți, soț, copii).

TESTAMENTUL FĂCUT ÎN TIMPUL EPIDEMIILOR, CATASTROFELOR, RĂZBOAIELOR SAU A ALTOR CIRCUMSTANȚE DE ACEST FEL

Aceste testamente fac parte din categoria celor privilegiate, care au o formă autentică simplificată cauzată de situația excepțională în care se află testatorul.

Se pot întocmi în fața unui funcționar competent al autorității civile locale.

TESTAMENTUL FĂCUT LA BORDUL UNEI NAVE/AERONAVE

Este valabil documentul făcut în fața comandantului navei/aeronavei românești pe durata călătoriei fluviale/aeriene.

TESTAMENTUL MILITARILOR

Este valabil testamentul făcut în fața comandantului unității militare, dacă testatorul este militar sau face parte din personalul forțelor armate ale României și se află în imposibilitatea de a se adresa unui notar public.

TESTAMENTUL UNEI PERSOANE INTERNATE ÎNTR-O INSTITUȚIE SANITARĂ

Se încheie în fața directorului, medicului șef al instituției sau al serviciului sau în fața medicului de gardă.

Testamentele privilegiate se incheie în prezența a doi martori, aceștia trebuind să semneze alături de agentul instrumentator și de testator. Dacă testatorul nu poate semna se va face mențiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze.

 

Andrașoni Maria  Teodora

 

 

 

 

 

UZUFRUCTUL

                                                             Uzufructul

 

Conceptul de “uzufruct” are rădăcini în justiția antică; apariția acestui drept în țara noastră este efectul influenței dreptului roman.

Uzufructul este definit ca fiind ”dreptul de a folosi bunul altei persoane și de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța”.

Dreptul de uzufruct are caracter temporar, deoarece există un moment al stingerii sale. Conform Noului Cod Civil, uzufructul nu are un caracter intuitu personae, ceea ce înseamnă că este transmisibil către terțe persoane, dacă nu se interzice expres acest lucru în actul  juridic de constituire sau de rezervare a uzufructului.

Costituirea dreptului de uzufruct se poate realiza prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege. Legea permite întocmirea unui drept de uzufruct în favoare copiilor concepuți, dar nenăscuți; actul juridic semnat în acest sens este valabil doar dacă viitorul beneficiar se naște viu.

În ceea ce privește obiectul dreptului de uzufruct, se iau în considerare doar bunurile aflate în proprietate privată și care se află în circuitul civil. În cazul unui bun imobil, pentru a se constitui un drept de uzufruct asupra lui, acesta trebuie să fie intabulat în cartea funciară. Dreptul de uzufruct se întinde asupra a tot ce ține de bunul-obiect al uzufructului, dar există unele situații în care uzufructuarul (beneficiarul) nu se poate folosi de ”accesoriile” bunului, spre exemplu, de comorile găsite pe terenul/construcția dată în uzufruct.

Referitor la durata uzufructului, acesta poate fi cel mult viager (pe durata vieții beneficiarului) în cazul persoanelor fizice, sau pe 30 de ani, în cazul persoanelor juridice. Uzufructul se poate încheia de asemenea până la data la care o altă persoană împlinește o anumită vârstă.

Cvasiuzufructul apare atunci când uzufructul cuprinde bunuri consumptibile (bani, grâne); în acest caz, uzufructuarul are obligația de a restitui bunuri de aceeași valoare sau contravaloarea lor la data stingerii dreptului.

Atât proprietarul, cât și uzufructuarul au o serie de drepturi și obligații. Proprietarul (nudul proprietar) are dreptul de dispoziție, dreptul de a beneficia de productele bunului precum și alte drepturi care rezultă din posesia dreptului de proprietate. Uzufructuarul are drept de folosință, drept de culegere a fructelor bunului, dreptul de a efectua acte juridice asupra bunului (închiriere, arendare), dreptul de a executa acte materiale, dreptul de dispoziție asupra și cu privire la dreptul de uzufruct, drept de cesiune ( transmitere), de vânzare a dreptului, drept de exercitare a acțiunii confesorii de uzufruct (folosit împotriva persoanelor care împiedică exercitarea dreptului), dreptul de a primi o sumă de bani care să recompenseze îmbunătățirile aduse imobilului pe perioada dreptului de uzufruct, acest din urmă drept fiind valabil odată cu încetarea dreptului de uzufruct.

Obligațiile nudului proprietar sunt următoarele:  de a suporta cheltuielile și sarcina proprietății (taxe, impozite pe proprietate), de a suporta cheltuielile ocazionate de reparațiile mari (reparații necesare pentru ca uzufructuarul să-și poată exercita dreptul de uzufruct), de a restitui beneficiarului sumele plătite de acesta pentru datorii aferente masei patrimoniale. Pe de altă parte, uzufructuarul are obligația de a prelua bunul ce reprezintă obiectul uzufructului în starea în care se află la momentul nașterii uzufructului; în prealabil se realizează o inventariere a bunurilor mobile și constatarea stării imobilelor. Tot uzufructuarului îi revine obligația de a constitui o garanție care să asigure îndeplinirea îndatoririlor sale față de proprietar. Părțile pot conveni ca uzufructuarul să constituie această garanție.

Alte obligații ale beneficiarului  ( uzufructuarului) sunt: de a se îngriji de bun (inclusiv de a efectua reparații mici), de a menține destinația bunului, de a executa legatele cu titlu particular ce poartă asupra masei patrimoniale, de a restitui bunui în aceeași stare, de a oferi despăgubiri în cazul deteriorării bunului.

Uzufructul se poate constitui și asupra creanțelor, rentelor viagere, valorilor mobiliare (acțiuni, obligațiuni), fondului de comerț, pădurilor, carierelor de piatră și nisip.

Uzufructul se stinge în următoarele situații:

  • Moartea uzufructuarului/încetarea personalității jurudice;
  • Atingerea termenului fixat pentru încetarea dreptului;
  • Renunțarea uzufructuarului la drept;
  • Neexercitarea drepturilor care rezultă din uzufruct, pe o perioadă de 10 ani sau 2 ani în cazul creanțelor:;
  • Abuz de folosință din partea beneficiarului/deteriorarea bunului de către acesta;
  • Pieirea bunului dintr-un caz fortuit sau de forță majoră.

Renunțarea la dreptul de uzufruct/constituirea acestuia pot fi : cu titlu oneros sau gratuit.

Uzufructul se radiaza din extrasul de carte funciară, cu o copie legalizată de pe certificatul de deces al uzufructuarului și cu achitarea unei taxe la Oficiul de cadastru , în valoare de 60 de lei.

În eventualitatea distrugerii bunului, acesta fiind asigurat, uzufructul se va exercita în continuare, având ca obiect contravaloarea despăgubirii date de asigurator.

 

Andrașoni Maria Teodora

Contractul de donație

Contractul de donație

Donația este actul juridic prin care donatorul (cel care face donația) transferă, în  irevocabil, un drept de proprietate din patrimoniul său în favoarea donatarului (cel care primește donația), fără a urmări să primească ceva în schimb.

Din punct de vedere juridic, contractul de donație este unilateral, translativ de proprietate, solemn și cu titlu gratuit.

  1. Caracterul unilateral al donației se referă la faptul că doar donatorul are obligații contractuale; astfel,  singura obligație a donatarului este cea morală. Totuși, există posibilitatea de a încheia un contract de donație cu sarcină, iar în acest caz donatarul este dator să execute respectiva sarcină impusă de persoana care l-a gratificat.
  2. Caracterul de contract cu titlu gratuit demonstrează apartenența donației la categoria liberalităților, deoarece reprezintă voința liberă a donatorului.
  3. Caracterul translativ de proprietate constă în transferul dreptului de proprietate de la donator la beneficiar.
  4. Carcaterul solemn denotă necesitatea încheierii contractului în fața unui notar public.

Pentru a putea fi încheiat, contractul de donație trebuie să îndeplinească anumite condiții. Astfel, obiectul donației trebuie să fie în circuitul civil, iar drepturile eventuale asupra unei moșteniri viitoare nu pot constitui obiectul unei donații, un astfel de contract fiind considerat nul. De asemenea, pentru a putea fi autentificat, contractul trebuie să conțină enumerarea și evaluarea bunurilor donate. Donația poate fi sub forma darului manual, adică prin remiterea efectivă a bunului, atunci când are ca obiect bunuri cu o valoare de până la 25.000 lei.

O condiție prevăzută de lege este capacitatea părților. Există situații de incapacitate absolută. Așadar, nu pot avea calitatea de donatori persoanele puse sub interdicție sau minorii. Minorii pot accepta donații doar cu încuviințarea Autorității Tutelare. Se consideră că persoanele lipsite de discernământ din cauza unei boli psihice pot încheia donații, dacă nu sunt puse sub interdicție, cu încuviințarea Autorității Tutelare. Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani și care au dobândit capacitatea deplină de exercițiu, prin căsătorie sau prin intermediul instanței de tutelă, dispusă în baza art. 40 C. Civ., constituie o excepție de la regula prezentată anterior.  Pe langă acestea, conform art. 990 alin 1, sunt nule donațiile făcute ”medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, acestea îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.” Aceeași regulă se aplică în cazul preoților sau altor persoane care i-au acordat asistență religioasă donatorului în situația de mai sus.

Contractul de donație se încheie prin înscris autentic, neîndeplinirea acestei condiții având ca efect lipsa validității actului.

Donația se încheie în prezența ambelor părți, fie personal, fie prin mandatar împuternicit, în baza unei procuri speciale.

Contractul poate să cuprindă prevederi privind restituirea bunurilor donate, în cazul în care donatarul ar predeceda donatorului.

Contractul de donație are ca efecte transmiterea dreptului de proprietate, cu titlu gratuit, și asumarea, de către donator, a obligației de a garanta împotriva evicțiunii (pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra unui lucru) și a viciilor ascunse; în caz contrar, donatorul trebuie să repare prejudiciul cauzat donatarului din cauza viciilor ascunse nedeclarate.

În ceea ce privește revocarea contractului de donație, există de asemenea unele reguli impuse de lege.

  • Contractul nu poate conține clauze care permit donatorului revocarea donației, conform dorinței sale arbitrare;
  • Contractul poate fi revocat dacă:
  • Donatarul nu manifestă recunoștință față de donator (revocare pe motiv de ingratitudine)-doar în instanță
  • Donatarul nu execută sarcina enunțată în contract –doar în instanță
  • Între soți, donațiile sunt revocabile doar în timpul căsătoriei; încetarea căsătoriei sau decesul unuia dintre soți face donația să devină irevocabilă.

Toate actele juridice pot fi ,,contestate/atacate” în instanță. În urma probelor aduse în instanță, judecătorul va decide asupra validității, valabilității lor.

Raportul donațiilor este obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului care vin efectiv împreună la moștenirea legală, de a readuce la moștenire bunurile care le-au fost donate  fără scutire de raport, de către cel ce lasă moștenirea. Raportul donațiilor are loc numai la cererea persoanelor îndreptățite. Raportul poate fi cerut și de creditorii personali ai descendenților și ai soțului supravieșuitor, pe calea acțiunii oblice. Potrivit art. 1152 C.civ, raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească. Acțiunea de raport este imprescriptibilă.

 

Andrașoni Teodora Maria

DIVORȚUL PRIN INTERMEDIUL NOTARULUI PUBLIC

Divorțul prin intermediul notarului public
Căsătoria se poate desface în 3 moduri: în fața instanței de judecată, la oficiul de stare civilă sau pe cale notarială. Ultima procedură implică acordul soților în ceea ce privește numele de familie pe care îl vor lua după divorț, stabilirea domiciliului copiilor minori (după caz) și a legăturilor dintre aceștia și părinți.
Mai intâi, este necesară depunerea, de către cei doi soți, a unei cereri de divorț. Aceasta se poate depune personal sau prin mandatar, la un notar public de la locul încheierii căsătoriei sau de la ultima locuință comună. Se va declara existența sau nu a unor copii minori, iar certificatul de căsătorie în original va fi reținut de către notar până la soluționarea divorțului. După depunerea dosarului, cei doi soți au dreptul la 30 de zile de reflecție, după care notarul public va decide acceptarea sau respingerea acestuia. Divortul poate fi respins, în conformitate cu art.378 Cod Civil, în următoarele situații prezentate în art.277 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 :
 notarul nu are competența să soluționeze cererea de divorț ;
 unul dintre soți nu se prezintă in fața notarului la termenul acordat;
 soții nu se ințeleg cu privire la purtarea numelui de familie după divorț sau cu privire la obligațiile pe care le au în legătură cu copiii minori;
 unul dintre soți este pus sub interdicție;
 unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber si neviciat;
 la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți soții personal sau prin mandatar;
 unul dintre soți sau manadatarul acestora refuza să semneze cererea personal in fața notarului public;
 soții refuză să dea declarațiile prevăzute de lege;
 soții nu prezintă, la depunerea cererii, certificatul de căsătorie în original;
 unul dintre soți se prezintă în fața notarului public la termenul acordat și declară că nu mai stăruie în cererea de divorț;
 soții se împacă;
 cererea a rămas fără obiect întrucât căsătoria dintre soți a fost desfacută de o altă autoritate competentă;
 soții își retrag cererea de divorț;
 înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând în acest mod.
Dacă există copii minori, notarul public va recurge la sesizarea Autorității Tutelare competente, care va efectua un raport de anchetă pshihosocială. Părinții vor încheia un acord parental, în care se vor specifica îndatoririle acestora față de copiii minori, precum și modalitățile concrete de împărțire a custodiei comune ( program vizite, sume de bani, alte aspecte privitoare la interesul superior al minorului). Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani, va fi audiat de către notarul public, în prezența părinților.
În cazul în care părinții nu reușesc să stabilească cuantumul sumelor de bani care se cuvin copiilor minori, de către părintele la care nu domicilează copilul, se vor aplica cotele legale : o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
Certificatul de divorț se eliberează în 2 exemplare si nu poate fi ridicat decât de foștii soți personal, moment în care vor decide la cine va rămâne certificatul de căsătorie în original, cu mențiunea desfacerii acesteia.

Andrașoni Teodora Maria